Investigația recentă publicată de Puterea.ro despre pierderile uriașe acumulate de compania Elvila în perioada 2021–2025 scoate la suprafață doar o parte a realității. Dincolo de cele peste 50 de milioane de lei evaporate în ultimii ani, documentele oficiale consultate pe Bursa de Valori București indică o situație mult mai gravă: statul român este, în continuare, acționar într-o companie aflată într-un declin accelerat și aparent ireversibil.
Ceea ce puțini știu este că, în spatele brandului construit în anii ’90 de Viorel Cataramă, nu mai există aproape nimic din vechea structură industrială care făcea cândva din Elvila unul dintre cei mai mari producători de mobilier din România.
Statul român, partener într-o companie în derivă
Conform datelor oficiale publicate la BVB, structura actuală a acționariatului companiei arată astfel:
- Viorel Cataramă – 65,88%
- Elvila General Consult – 19,40%
- Persoane juridice – 12,61%
- Statul român, prin Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului – 1,20%
- Persoane fizice – 0,88%
La prima vedere, participația statului pare simbolică. În realitate însă, prezența AAAS în acționariat ridică o întrebare incomodă: de ce mai rămâne statul blocat într-o companie care și-a pierdut aproape complet identitatea industrială și care continuă să genereze pierderi?
Mai ales într-un moment în care autoritățile vorbesc obsesiv despre „reindustrializare”, „producție locală” și „sprijinirea economiei românești”, cazul Elvila devine exemplul perfect al eșecului administrării participațiilor statului.
Ce nu s-a spus: Elvila nu mai produce mobilă în România
Din rapoartele oficiale ale companiei reiese o realitate spectaculos de diferită față de imaginea de brand industrial românesc cultivată ani la rând: Elvila nu mai operează fabrici proprii de producție.
Unitățile industriale care, în perioada de glorie, angajau mii de oameni au fost închise, vândute sau externalizate. Compania funcționează astăzi aproape exclusiv ca retailer și intermediar comercial.
Mobilierul comercializat provine în principal din:
- Polonia
- Ucraina
- diverși furnizori terți din România
Practic, ceea ce a fost cândva un simbol al industriei românești de mobilă s-a transformat într-un simplu canal de distribuție pentru produse fabricate de alții.
De la 4.500 de angajați la o structură minimală
Prăbușirea este cu atât mai spectaculoasă dacă privim retrospectiv.
În jurul anului 2006, Elvila ajunsese la peste 4.500 de angajați și opera o rețea extinsă de producție și retail. Era una dintre cele mai vizibile companii românești din domeniul mobilei și un simbol al capitalismului autohton post-decembrist.
Astăzi însă, compania reprezintă doar o umbră a imperiului construit de Cataramă în urmă cu două decenii.
Surse din piață vorbesc despre o reducere drastică a activității, în timp ce documentele financiare indică o companie care supraviețuiește mai degrabă prin comprimarea costurilor decât prin dezvoltare economică reală.
Numerarul se evaporă
Ultimele raportări financiare publicate pe Bursa de Valori București transmit semnale extrem de îngrijorătoare.
Disponibilitățile bănești ale companiei au scăzut dramatic:
- de la aproximativ 11,7 milioane de lei
- la doar 4,3 milioane de lei
În paralel, cheltuielile de exploatare au fost reduse masiv, semn că managementul încearcă să conserve lichiditățile și să mențină compania funcțională cu orice preț.
Problema este că tăierile de costuri nu rezolvă lipsa unei baze industriale reale și nici absența unui model economic solid pe termen lung.
Un simbol al dispariției industriei românești
Cazul Elvila depășește deja nivelul unei simple companii cu probleme financiare. El devine simbolul unei transformări mai ample: dispariția marilor producători români și înlocuirea lor cu firme dependente de importuri și comerț de distribuție.
În timp ce clasa politică vorbește despre patriotism economic și sprijinirea capitalului autohton, realitatea din teren arată exact contrariul: fabricile dispar, producția se mută peste graniță, iar statul rămâne captiv în structuri economice golite de conținut.
Iar în cazul Elvila, paradoxul este total: statul român continuă să figureze oficial în acționariatul unei companii care nu mai produce aproape nimic în România și care consumă, de la an la an, tot mai mult din puținele resurse rămase.